Atunci când Isus ,,S-a înălţat la
cer şi un nor L-a ascuns din ochii lor” (Fapte 1:9), misiunea Lui
pământească a luat sfârşit după ce a durat aproximativ trei
ani. Aceasta a trasat începutul Împărăţiei şi al Bisericii.
Ucenicii au primit Marea Însărcinare de la Isus. El le-a spus ,,Toată
puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă
şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele
Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i
să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu
sunt cu voi până la sfârşitul zilelor” (Matei 28:18-20).
Isus nu i-a lăsat pe urmaşii Lui
singuri cu sarcina de a evangheliza lumea. El le-a promis dinainte pe
Mângâietorul, ,,adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în
Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va
aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14:26). El a repetat această
promisiune chiar înainte de înălţarea Sa. ,,Ci voi veţi primi o
putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi
martori în Ierusalim, în Iudea, în Samaria şi până la marginile
pământului” (Fapte 1:8). Să privim la câteva din mesajele
apostolilor.
După ce ucenicii au primit Duhul Sfânt
la Rusalii, ei au vorbit în câteva limbi aşa cum îi conducea Duhul Sfânt.
Acest lucru a uimit pe evreii care vizitau Ierusalimul veniţi din popoare
diferite, deoarece ei auzeau pe ucenici vorbind în limbile lor. Unii,
miraţi şi nedumeriţi, au întrebat: ,,Ce vrea să zică
aceasta?” (Fapte 2:12, conf. Ioel 2:28-32). Alţii au reacţionat
gândind că ucenicii erau beţi.
Petru şi-a expus prima predică
pentru a explica ce s-a întâmplat. Ucenicii nu erau beţi, aşa cum
credeau unii, ci ei primiseră ceea ce profetul Ioel prevestise. (Fapte
2:16-21). Petru a vorbit despre viaţa lui Isus, suferinţele şi
moartea Lui şi despre faptul că poporul iudeu este
răspunzător pentru moartea Lui. De asemenea, el a predicat despre
învierea şi glorificarea lui Isus, arătând că ceea ce s-a
întâmplat cu El a fost conform Scripturilor. Petru şi-a concluzionat
mesajul cu aceste cuvinte: ,,Să ştie bine dar, toată casa lui
Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe
care L-aţi răstignit voi” (v. 36). Isus a fost mult aşteptatul
Mesia al lui Israel, care este, Hristosul (Hristos
este termenul grecesc pentru evreiescul Mesia).
Mesajul lui Petru a adus o adâncă
convingere în inimile iudeilor care l-au ascultat. Cu inimile zdrobite, ei au
răspuns: ,,Fraţilor, ce să facem?” (Fapte 2:37). Petru le-a
spus: ,,Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat
în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi
veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa
aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi
cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul,
Dumnezeul nostru” (v. 38, 39).
Mesajul de bază al suferinţei
şi morţii lui Hristos a fost predicat în nenumărate rânduri; a
fost mesajul central al bisericii primare. Crucificarea lui Isus nu a fost o
înfrângere aşa cum a părut la început. Moartea lui a fost
esenţială pentru a aduce răscumpărarea pentru omenire.
Următoarele citate din cartea Faptelor Apostolilor arată că
moartea şi învierea lui Isus Hristos au fost miezul mesajului bisericii
primare.
[Iudeii au] omorât pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L-a înviat
din morţi. Fapte 3:15
… în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi
răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi. El este
,,piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă
în capul unghiului”. În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub
ceruri nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fie
mântuiţi. 4:10-12
Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe acest Isus, pe
care voi L-aţi omorît, atârnându-L de lemn. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a
făcut Domn şi Mântuitor ca să dea lui Israel pocăinţa
şi iertarea păcatelor. 5: 30,31.
El a fost dus ca o oaie la tăiere; şi, ca un miel
fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis
gura.… Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta, şi
i-a propovăduit pe Isus. 8:32, 35.
Ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn. Dar Dumnezeu L-a înviat a treia
zi, şi a îngăduit să Se arate, …Toţi proorocii
mărturisesc despre El că oricine crede în El, capătă, Prin
Numele Lui, iertarea păcatelor. 10: 39, 40, 43.
Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că
făgăduinţa făcută părinţilor noştri,
Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; …Dar, Acela, pe
care L-a înviat Dumnezeu, n-a văzut putrezirea. Să ştiţi
dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor;
şi oricine crede, este iertat prin
El de toate lucrurile prin care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui
Moise. 13: 32-39.
Pavel, după obiceiul săi, a intrat în sinagogă. Trei
zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi, dovedind şi lămurind,
că Hristosul trebuia să pătimească şi să învieze
din morţi. 17:2, 3
Unii dintre filosofi … ziceau: ,,Ce vrea să spună [Pavel]
palavragiul acesta?” Alţii, când l-au auzit că vesteşte pe Isus
şi învierea, ziceau: ,,Pare că vesteşte nişte dumnezei
străini”. 17:18
[Dumnezeu] a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate,
prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor
oamenilor o dovadă de netăgăduit prin faptul că L-a înviat
din morţi. 17:31
Fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus
proorocii şi Moise că are să se întâmple; şi anume că,
Hristosul trebuia să pătimească, şi că, după ce
va fi cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului
şi Neamurilor. 26: 22, 23
Pasajele menţionate mai sus fac clar
faptul că moartea lui Hristos a fost centrală în mesajul evangheliei.
De ce a fost moartea lui Hristos aşa de importantă?
Păcatul omului din grădina
Edenului a rupt părtăşia şi relaţia dintre Dumnezeu
şi om. De atunci, omul a refuzat să se supună voii lui Dumnezeu
împotrivindu-se Lui. Dumnezeu a spus poporului Său ales: ,,Să
împliniţi poruncile Mele şi să ţineţi legile Mele:
să le urmaţi. Eu sunt Domnul Dumnezeu. Să păziţi
legile şi poruncile Mele: omul care le va împlini, va trăi prin ele.
Eu sunt Domnul!” (Leviticul 18:4, 5).
Răspunsul omului a fost ,,fărădelegea” (1 Ioan 3:4), ceea
ce arată că el a devenit ostil lui Dumnezeu având ,,vrăjmăşie
împotriva lui Dumnezeu” (Romani 8:7). Sfinţenia lui Dumnezeu a însemnat
că El nu putea tolera păcatul şi prezenţa răului.
Sfinţenia lui Dumnezeu Îi cerea să Se separe de păcat şi în
felul acesta de omul păcătos. Singurul mod în care cei doi puteau fi
aduşi împreună era numai printr-o hotărâre a lui Dumnezeu ce ar
fi înlăturat duşmănia şi ar fi produs împăcarea celor
două părţi înstrăinate.
De ce ar fi dorit Dumnezeu să
înlăture bariera dintre El şi om odată ce omul a fost cel ce a
refuzat să accepte Cuvântul Lui prin credinţă şi a ascultat
de Satana în grădina Edenului? Motivaţia pentru împăcare este
dragostea. Cel mai proeminent şi familiar pasaj din Scriptură despre
acest lucru afirmă: ,,Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,
că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu
piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16).
Ioan a repetat aceasta în prima lui epistolă: ,,Dragostea lui Dumnezeu
faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în
lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi
dragostea lui Dumnezeu stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu
ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca
jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4:9,
10). Dragostea lui Dumnezeu îl restaurează pe om la relaţia originală:
,,Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii
ai lui Dumnezeu!” (1 Ioan 3:1). ,,Noi [creştinii] Îl iubim pentru ca El
ne-a iubit întâi” (4:19). Creştinii Îl ascultă pe Dumnezeu pentru
că ,,dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui” (5:9).
În mod similar, Pavel a scris: ,,Dumnezeu
Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe
când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi”
(Romani 5:8). ,,Căci Dragostea lui Hristos ne strânge; fiindcă
socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci
au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc,
să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce
a murit şi a înviat pentru ei” (2 Corinteni 5:14, 15). ,,Trăiţi
în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine
pentru noi ,,ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros”, lui Dumnezeu”
(Efeseni 5:2). Şi ,,când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu,
Mântuitorul nostru şi dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit … pentru
îndurarea Lui” (Tit 3:4, 5). Creştinii ar trebui să-şi
aducă aminte întotdeauna de această dragoste oferită lor.
Sângele vărsat al lui Isus Hristos este
baza pentru împăcarea omului cu Dumnezeu. Deja am văzut că la
naşterea lui Isus, un înger al Domnului a prezis că ,,El va mântui pe
poporul Lui de păcatele sale” (Matei 1:21). De asemenea, Isus a vorbit
despre misiunea Lui când a spus că El a venit ca ,,să-Şi dea
viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20:28; vezi
Marcu 10:45); ,,Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi” (Luca
22:19); şi ,,Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi
dă viaţa pentru oi” (Ioan 10:11; conf. v. 15, 18).
Înainte de a considera câţiva termeni
referitori la moartea lui Isus, să privim câteva pasaje din Scriptură
ce vorbesc despre moartea Lui.
El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul
Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără
plată, împreună cu El, toate lucrurile. Romani 8:32
Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El
a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte
pentru noi! Romani 8:34
Căci dacă trăim, pentru Domnul
trăim; şi dacă murim pentru Domnul murim. Deci, fie că
trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. Căci Hristos pentru
aceasta a murit şi a înviat ca să aibă stăpânire şi
peste cei morţi şi peste cei vii. Romani 14: 8, 9
Dar dacă faci ca fratele tău să se
mâhnească din pricina unei mâncări, nu mai umbli în dragoste! Nu
nimici, prin mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos! Romani 14:15
Şi astfel el, care este slab, va pieri din
pricina acestei cunoştinţe a ta: el, fratele, pentru care a murit
Hristos! 1 Corinteni 8:11
V-am învăţat înainte de toate, aşa
cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre,
după Scripturi. 1 Corinteni 15:3
El s-a dat pe Sine însuşi pentru
păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău,
după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl. Galateni 1:4
Dar acum, în Hristos Isus, voi, care
odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi
prin sângele Lui Hristos. Efeseni 2:13
Să aveţi în voi gândul acesta, care era
şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu,
totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu
Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de
rob, făcându-se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost
găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător
până la moarte, şi încă moarte de cruce. Filipeni 2:5-8
Căci dacă credem că Isus a murit
şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună
cu Isus pe cei ce au adormit în El. 1 Tesaloniceni 4:14
Căci este un singur Dumnezeu, şi este un
singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a
dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru
toţi: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită.
1 Timotei 2:5, 6
Aşteptând fericita noastră nădejde
şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus
Hristos. El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne
răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi
curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă
pentru fapte bune. Tit 2:13, 14
El, dimpotrivă, după ce a adus o
singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna
la dreapta lui Dumnezeu. Evrei 10:12
De aceea şi Isus, ca să
sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit
dincolo de poartă. Evrei 13:12
Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne
curăţeşte de orice păcat. 1 Ioan 1:7
Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că
El şi-a dat viaţa pentru noi.
1 Ioan 3:16
Căci ai fost jungheat şi ai
răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice
seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.
Apocalipsa 5:9
Scriptura foloseşte câţiva termeni
tehnici pentru a explica ceea ce moartea lui Isus Hristos a realizat.
Aceştia sunt răscumpărare, preţ de răscumpărare,
ispăşire şi împăcare. Să-i examinăm pe fiecare.
Termenul răscumpărare
este folosit să descrie efectul morţii lui Hristos. Sensul de
bază este ,,să cumperi înapoi”. Termenul grecesc apolutrosis, tradus ,,răscumpărare”,
semnifică a elibera un captiv prin plata pe care o face o altă
persoană. Într-un sens mai larg implică eliberarea de la
pedeapsă, ceea ce înseamnă că răscumpărarea
implică eliberarea de consecinţele păcatelor noastre. Scriptura
foloseşte cuvântul ,,preţ”cu sensul de a fi ,,cumpăraţi cu
un preţ” (1 Corinteni 6:20; 7:23)
şi ,,se vor lepăda de stăpânul, care i-a răscumpărat”
(2 Petru 2:1).
Câteva pasaje arată că
răscumpărarea s-a înfăptuit prin moartea lui Hristos. Pavel a
scris că noi suntem ,,socotiţi neprihăniţi, fără
plată, prin harul Său, prin
răscumpărarea, care este în Isus Hristos: Pe El Dumnezeu L-a
rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Său” (Romani 3:24, 25). ,,În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui,
iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său, pe
care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de
înţelepciune şi pricepere” (Efeseni 1:7, 8); ,,El ne-a izbăvit
de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în
Împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea
păcatelor” (Coloseni 1:13, 14).
Autorul cărţii Evrei a scris
despre Isus Hristos: ,,Şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul
prea sfânt, … cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare
veşnică…şi tocmai de aceea este El mijlocitorul unui
legământ nou, pentru ca prin moartea
Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub
legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi, să capete
veşnica moştenire, care le-a fost făgăduită” (Evrei
9:12, 15).
Verbul a
răscumpăra este folosit în câteva pasaje pentru a descrie
conceptul de răscumpărare: ,,Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii” (Galateni 3:13);
,,Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, … ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să
căpătăm înfierea” (4:4, 5); ,,Marelui nostru Dumnezeu şi
Mântuitor Isus Hristos. El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să
ne răscumpere din orice
fărădelege şi să-Şi curăţească un norod
care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune” (Tit 2:13, 14);
şi ,,Ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu
aur, aţi fost răscumpăraţi
… ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi
fără prihană” 1 Petru 1:18, 19). Mielul a fost ,,jungheat
şi ai răscumpărat
pentru Dumnezeu, cu sângele Tău”
(Apocalipsa 5:9).
Omul a fost adus înapoi la Dumnezeu prin
intermediul unui preţ de răscumpărare. Termenul de preţ de răscumpărare
înseamnă ceva de valoare plătit pentru obţinerea eliberării
sau izbăvirii unui captiv. Îl găsim folosit în Exod 21:30 şi
Proverbe 13:8. Isus a folosit termenul atunci când a corectat pe cei doi
ucenici ce au cerut un loc de frunte, spunându-le ucenicilor că ,,oricare
va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob. Pentru
că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să
slujească şi să-Şi
dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20:27,
28; Marcu 10:45). Semnificaţia preţului răscumpărării
este clarificată mai târziu de către Isus, în timpul cinei cea de
taină. Referitor la pahar, Isus a zis: ,,Acesta este sângele Meu, sângele
legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre
iertarea păcatelor” (Matei 26:28; vezi Marcu 14:24; Luca 22:20). Prin
moartea Sa, semnificată de sângele
Lui care se varsă, El va plăti răscumpărarea şi va
oferi iertarea păcatelor tuturor
acelora care îndeplinesc condiţia de pocăinţă şi
credinţă.
Acest concept de răscumpărare a
fost folosit de Pavel când a scris că noi suntem ,,cumpăraţi cu
un preţ” (1 Corinteni 6:20; 7:23) şi că ,,este un singur
Dumnezeu, şi este un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul
Isus Hristos, care S-a dat pe Sine
însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi” (1
Timotei 2:5, 6). Petru a scris creştinilor exilaţi că ,,nu cu
lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost voi
răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l
moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu
sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi
fără prihană” (1 Petru 1:18, 19).
Conceptul de preţ al
răscumpărării ridică întrebarea, cui a fost
plătită răscumpărarea? Această întrebare este
dificilă deoarece Scriptura nu ne dă vreun răspuns direct.
Scriitorii Noului Testament şi biserica primară au învăţat
că preţul
răscumpărării subliniază că cineva, altul decât
omul a plătit pentru eliberarea lui de consecinţele păcatului
şi că această izbăvire a fost foarte costisitoare, cerând
cel mai mare preţ posibil, sângele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Aceasta
a satisfăcut dreptatea lui Dumnezeu şi a eliberat omul
păcătos pentru a putea intra în relaţie cu El.
Nici Noul Testament, nici biserica
primară nu au formulat o teorie pentru a explica cui a fost plătit preţul de răscumpărare
şi răscumpărarea
(cumpărarea înapoi). Ei au fost mulţumiţi să accepte faptul
răscumpărării subliniind aceasta fără a încerca
să explice procesul. Sunt câteva teorii ce încearcă să explice
semnificaţia şi procesul răscumpărării, dar cele mai
multe sunt imperfecte deoarece Biblia păstrează tăcere asupra
acestui subiect.
Un alt termen folosit în versiunile
englezeşti mai vechi care se referă la moartea lui Hristos este ispăşire sau expiere.
Dicţionarul Webster defineşte termenul ca ,,actul de a face
ispăşire” şi ,,a face completă satisfacţia pentru;
ispăşire pentru păcat; ca şi a expia păcatul”. Ideea
de ispăşire este că prin moartea lui Hristos, mânia sfântă
a lui Dumnezeu împotriva păcatului este satisfăcută, astfel că
Dumnezeu poate accepta iarăşi pe om. Deoarece ,,Hristos a murit pentru
păcatele noastre, după Scripturi” (1 Corinteni 15:3), înseamnă
că vom găsi informaţii despre moartea lui Mesia în Vechiul
Testament. Le găsim acolo, pentru că despre aceasta
,,mărturisesc Legea şi proorocii” (Romani 3:21).
Termenul ispăşire
folosit în Romani 3:25, 1 Ioan 2:2; 4:10, ca şi mulţi alţi
termeni din Vechiul Testament, vine din traducerea în limba greacă a
Vechiului Testament (Septuaginta) a termenului pentru capacul ispăşirii (engl. capacul scaunului îndurării). Legea cerea
ca păcătoşii să moară pentru păcatele lor.
Această cerinţă era satisfăcută pentru poporul Israel
de Ziua Ispăşirii, când marele preot lua doi ţapi ,,să-i
pună înaintea Domnului, la uşa cortului întâlnirii” (Leviticul
16.7). Se trăgea la sorţi
pentru a hotărî care era pentru ,,Domnul” şi care era ,,ţapul
ispăşitor” (v.8). Cel pe care cădea sorţul Domnului era
adus ca jertfă pentru păcat. Marele preot stropea sângele lui peste
capacul ispăşirii de pe chivotul legământului situat în Sfânta
Sfintelor (Leviticul 16:13, 14; 17:11; Exodul 25:17-22; Evrei 9:5). Sângele
simboliza viaţa trupului; când sângele părăsea trupul,
apărea moartea. Acest sânge acoperea
păcatele oamenilor până când suferinţa şi jertfa lui Mesia
le va înlătura. Al doilea ţap era eliberat pentru a simboliza îndepărtarea
păcatelor prin jertfa lui Hristos care va veni.
Termenul de ispăşire este astfel un concept vechi testamental. Cartea
Evrei explică modul în care adevărurile noului legământ se
relaţionează la vechiul legământ. După ce descrie pe scurt
cortul întâlnirii, autorul cărţii Evrei descrie cum marele preot lua,
o dată pe an, ,,sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi
pentru păcatele din neştiinţă ale norodului” (Evrei 9:7).
Aşa cum marele preot putea intra în Sfânta Sfintelor cu sângele jertfei, la
fel Hristos a intrat în cortul ceresc ,,în Locul prea sfânt, nu cu sânge de
ţapi sau de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a
căpătat o răscumpărare veşnică” (v. 12). Jertfa
lui Hristos a fost mult mai eficace. Dacă sub lege ,,sângele taurilor
şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei
întinaţi îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea
trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic
S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu”
(v. 13, 14). Hristos S-a arătat o singură dată, ca să
şteargă păcatul prin jertfa Sa … tot aşa, Hristos,
după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte
păcatele multora” (v. 26, 28). Hristos nu a intrat într-un loc sfânt
omenesc, ,,ci a intrat chiar în cer, ca să se înfăţişeze
acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” (v. 24).
Aşa cum am menţionat, jertfa lui
Hristos ,,a înlăturat păcatul”. În Vechiul Testament, jertfele acopereau păcatele de la vederea
lui Dumnezeu. Această acoperire reprezintă semnificaţia
ispăşirii în Vechiul Testament.
În capitolul următor, autorul
repetă faptul că sub vechiul legământ ,,sângele taurilor şi
al ţapilor” îl curăţea temporar pe om (Evrei 10:4). Hristos a
devenit Mielul Pascal care ,,a adus o singură jertfă pentru
păcate” (v. 12). ,,Căci printr-o singură jertfă El a
făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei
ce sunt sfinţiţi” (v. 14). Suferinţele lui Hristos îl
protejează pe păcătosul convertit de mânia lui Dumnezeu şi
îi curăţeşte conştiinţa
astfel încât îi poate sluji lui Dumnezeu. După aducerea Lui ca
jertfă, Isus ,,S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu”
(v.12).
Apostolul Pavel a enunţat în Romani cea
mai elaborată afirmaţie privind moartea ispăşitoare a lui
Hristos: ,,Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără
plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit
mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de
ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui;
căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungei
răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Şi
arate neprihănirea Lui în aşa fel încât, să fie neprihănit
şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în
Isus” (Romani 3:24-26). Prin sângele jertfei lui Hristos s-a satisfăcut
neprihănirea lui Dumnezeu iar omul păcătos a fost din nou în
stare să se apropie de El.
Apostolul Ioan, de asemenea, a scris despre
ispăşire: ,,Isus Hristos, Cel
neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele
noastre: şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregei lumi”
(1 Ioan 2:1,2); ,,Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit
pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de
ispăşire pentru păcatele noastre” (4:10).
Termenul grecesc folosit în Romani 3:25
pentru ispăşire este tradus
împăcare în cartea Evrei.
,,Acela, a fost făcut ,,pentru puţină vreme mai pe jos decât
îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem ,,încununat cu slavă şi cu
cinste”; din pricina morţii, pe care a suferit-o; pentru ca prin harul lui
Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi … să
desăvârşească pe Căpetenia mântuirii lor … Prin urmare, a
trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca
să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare
preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire [împăcare, în traducerea engleză KJV (n. trad)] pentru păcatele norodului” (Evrei
2:9, 10, 17).
Moartea lui Hristos a fost vicarioasă
(adică Hristos a făcut ceva spre beneficiul nostru la Calvar) sau
substitutivă, care înseamnă că El a suferit şi a murit în
folosul păcătoşilor ca ei să poată primi viaţa
veşnică. Această substituţie a fost anunţată cu
şase sute de ani înainte de naşterea lui Hristos în Betleem prin
profetul Isaia care ,,a văzut slava Lui şi a vorbit despre El” (Ioan
12:41). Isaia spune:
Totuşi, El suferinţele noastre le-a
purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui şi noi am crezut
că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era
străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile
noastre. Pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste El şi prin
rănile Lui suntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu
toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a
făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.
Isaia 53:4-6
După învierea Lui, Isus a vorbit cu doi
din ucenicii Lui pe drumul către Emaus despre profeţia Vechiului
Testament, zicând: ,,Aşa este scris şi aşa trebuia să
pătimească Hristos şi să învieze a treia zi dintre cei
morţi” (Luca 24:46). De câteva ori în timpul lucrării Lui, Isus a
vorbit despre suferinţele Lui: ,,Isus a început să spună
ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim,
să pătimească mult …ca să fie omorât” (Matei 16:21, vezi
Marcu 8:31; Luca 9:22); ,,este scris despre Fiul omului că trebuie să
pătimească mult” (Marcu 9:12; vezi Matei 17:12); ,,Mai întâi [Isus]
trebuie să sufere multe şi să fie lepădat de neamul acesta”
(Luca 17:25); ,,Am dorit mult să mănânc Paştele acesta cu voi
înainte de patima Mea” (Luca 22:15). Suferinţele lui Isus Hristos sunt, de
asemenea, subliniate în următoarele pasaje din Noul Testament:
Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor
proorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi. Fapte 3:18
[Pavel] am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari,
fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus
proorocii şi Moise că are să se întâmple; şi anume, că
Hristosul trebuie să
pătimească şi că, după ce va fi cel dintâi din
învierea morţilor. Faptele Apostolilor 26:22, 23.
Dar pe Acela, care a fost făcut ,,pentru puţină vreme
mai pe jos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem ,,încununat cu
slavă şi cu cinste”; din pricina morţii,
pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste
moartea pentru toţi … [Dumnezeu] să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia
mântuirii lor. Evrei 2:9, 10.
Măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin
lucrurile pe care le-a suferit.
Şi după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut
pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice.
Evrei 5:8, 9.
El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru
ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim
pentru neprihănire; prin rănile
Lui aţi fost vindecaţi. 1
Petru 2:24
Hristos, de asemenea, a suferit
odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei
nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în
trup, dar a fost înviat în duh. 1 Petru 3:18
Noul Testament afirmă de douăzeci
şi opt de ori că Hristos a suferit, a pătimit, pentru noi[1].
Scriptura nu vorbeşte niciodată despre faptul că Hristos este
,,pedepsit” pentru păcate sau pentru păcătoşi. Termenii pedeapsă şi suferinţă au sensuri
semnificativ diferite. Pedeapsă înseamnă ,,a cauza durere, pierdere
sau suferinţă pentru o crimă sau facere de rău”[2]
pe când ,,suferinţă” nu implică vină. Grider, rezumă
ceea ce John Miley a scris: ,,Deoarece Hristos a fost fără
păcat, El a fost fără vină. De aceea, atunci când El a
murit pentru noi, El a suferit dar nu a fost pedepsit. Şi deoarece suferinţele
Lui au substituit pedeapsa pe care altfel, cei credincioşi ar fi primit-o
în iad, a fost posibil ca Tatăl să ne ierte. Evident că pedeapsa
putea satisface dreptatea lui Dumnezeu. Dar deoarece Hristos a suferit, în loc
să fie pedepsit, a fost într-adevăr posibil ca Tatăl să
ierte pe cei care se pocăiesc şi cred”[3].
Grider a scris că Hristos a suferit, în parte ,,pentru că Dumnezeu
Tatăl ne iartă cu adevărat – pe când, dacă El Îl pedepsea
pe Hristos în locul nostru, El nu ne putea ierta. Prin pedepsirea
substitutivă a lui Hristos, dreptatea putea fi satisfăcută,
împiedicând iertarea. Desigur că cineva nu poate să pedepsească
şi să ierte în acelaşi timp”[4].
Aşa cum apostolul Pavel a scris, Isus
Hristos ,,a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a
înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi” (Romani
4:25). ,,Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi …
pentru noi” (5:6, 8; vezi Galateni 1:4). Este un dezacord referitor la modul în
care se interpretează termenul grecesc huper
tradus aici cu ,,din pricina” şi ,,pentru”. Înseamnă el întotdeauna
,,în beneficiul”, ,,în folosul” sau poate avea acelaşi sens cu termenul
grecesc anti, tradus cu ,,în locul”?
În relaţie cu Romani 5:6 şi 8, în noul lor Lexicon Grec-Englez, Arndt
şi Gingrich au scris referitor la huper:
,,după exprimarea suferinţei, a morţii, a devotării de
sine, etc. …moare pentru cineva sau ceva …. Astfel că în mod special
despre moartea lui Hristos … pentru, în
beneficiul omenirii, al lumii”[5].
Vincent a scris: ,,se dispută mult dacă [huper] în folosul este
echivalent cu [anti] în locul”.
După ce a dat câteva exemple din clasici şi din părinţii
bisericeşti, Vincent scrie: ,,Nici unul din aceste pasaje nu poate fi
considerat ca fiind decisiv. Se poate spune cel mult că [huper] se
mărgineşte cu semnificaţia lui [anti]. În locul este cerut pe baze doctrinare. În marea majoritate a
pasajelor sensul este clar de dragul, în
folosul. Adevărata explicaţie pare să fie că, în
pasajele în discuţie [Romani 5:6], acelea care se referă la moartea
lui Hristos, … [huper]
caracterizează afirmaţia mai generală şi nedefinită –
Hristos a murit în folosul –
lăsând nedeterminat sensul specific al lui în folosul, pentru a fi conturat de alte pasaje. Sensul de în locul poate fi inclus, dar numai prin
deducţie. Godet a spus: ,,Prepoziţia poate însemna numai în folosul. Se referă la finalitate nu la modul lucrării de răscumpărare”[6].
S-ar părea că afirmaţia lui Pavel ar însemna pur şi simplu
că moartea lui Hristos a fost în
folosul omului, ,,prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi
făcuţi neprihăniţi” (Romani 5:19). Aşa cum scriitorul
epistolei către Evrei a scris: ,,din pricina morţii pe care a
suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru
toţi” (Evrei 2:9)
Cu siguranţă, El a fost ,,Mielul
lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29; 1 Petru 1:18,
19) împlinind profeţia lui Isaia când el ,,a văzut slava Lui, şi
a vorbit despre El” (Ioan 12:41). Aşa cum am menţionat, Isaia a
scris: ,,Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat … El era
străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru
fărădelegile noastre … prin rănile Lui suntem
tămăduiţi” (Isaia 53:4, 5). Toţi aceşti termeni
arată suferinţele Lui. Hristos a venit în lume să sufere
după voia Tatălui, care ,,a făcut să cadă asupra Lui
nelegiuirea noastră a tuturor … Domnul a găsit cu cale să-L
zdrobească prin suferinţă … Dar după ce îşi va da
viaţa ca jertfă pentru păcat” (v.6, 10). Hristos a murit pe
cruce ,,ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa” (Evrei 9:26;
10:12).
Pavel este autorul unui pasaj din
Scriptură despre care unii cred că învaţă că Hristos a
luat păcatele noastre şi a fost pedepsit pentru ele fiind
înlocuitorul nostru deşi nu afirmă în mod explicit că Hristos a
luat asupra Lui păcatele omului. Apostolul Pavel a scris că Dumnezeu
,,pe Cel ce n-a cunoscut păcat, El L-a
făcut păcat pentru noi” (2 Corinteni 5:21). Afirmaţia
că Isus a ,,fost făcut păcat pentru noi” este greu de
înţeles. Sunt două interpretări a ale acestui verset. O
interpretare susţine că Dumnezeu L-a făcut pe Hristos să
fie ,,păcat” imputându-I păcatul omului. A doua interpretare este
că ,,a fi păcat” se referă la un sens alternativ al lui hamartia găsit în Vechiului
Testament în limba greacă pe care apostolii şi biserica primară
l-a folosit şi care înseamnă că moartea lui Hristos a fost o ,,jertfă
de ispăşire”. Vom discuta întâi prima interpretare, iar pe cea de a
doua în secţiunea următoare.
Prima interpretare este susţinută
de aceia care susţin teoria pedepsei
(cunoscută şi ca substituirea
penală) şi este o teorie bazată pe aspectele legale
înaintată prima dată de Augustin şi făcută
populară în timpul reformei de către Jean Calvin. Această teorie
susţine că omul, datorită păcatelor lui,
merită mânia şi blestemul lui Dumnezeu. Datorită naturii Sale
sfinte şi drepte, Dumnezeu trebuie să pedepsească oamenii
aşa cum merită.
Pentru a satisface judecata
neprihănită a lui Dumnezeu, Fiul Său şi-a asumat natura
umană, a trăit sub lege şi a împlinit toată
neprihănirea. Păcatele omului au fost imputate lui Hristos, care
altfel era fără păcat (El a fost ,,făcut păcat”)
şi a fost pedepsit pentru păcatele noastre atunci când a murit pe
cruce. Moartea Lui a îndeplinit cerinţele Legii lui Dumnezeu,
îndepărtând pedeapsa cu moartea pe care omul o merita pentru păcatele
lui, ca în felul acesta omul să poată fi răscumpărat.
Teoria aceasta înseamnă că
Dumnezeu L-a făcut păcat pe Isus. Evident că Dumnezeu nu a putut
să-L facă pe Fiul Său în mod literal ,,păcat”.
Niciodată Dumnezeu nu este portretizat ca sursă a păcatului.
Datorită acestui fapt, unii au atenuat această teorie spunând că
Dumnezeu nu L-a făcut pe Isus în mod literal ,,păcat”, dar Isus poate
fi considerat ca personificare a păcatului într-un sens metaforic; şi
anume, El a devenit păcat pentru
noi. În sens simbolic şi într-un mod substitutiv, păcatul a fost
judecat pe cruce fiind purtat şi identificat cu Hristos. Păcatele
noastre au fost ispăşite pe cruce atunci când Hristos a murit pentru
noi, în locul nostru.
Sunt câteva dificultăţi ale
acestei interpretări a frazei ,,făcut păcat”. Prima este că
nu este învăţată în Noul Testament în limba greacă şi
nici susţinută de Vechiul Testament ebraic. Noul Testament nu
învaţă nimic despre transferul păcatelor sau
vinovăţiei omului către Hristos. Aşa cum am menţionat
mai devreme, dacă El ar fi purtat vina păcatelor oamenilor, El ar fi
fost pedepsit. Altă dificultate este că distorsionează ceea ce
Hristos a făcut pe cruce. Dacă toate păcatele noastre (trecute,
prezente şi viitoare) au fost transferate lui Hristos şi El a fost
pedepsit pentru ele, omul nu poate fi pedepsit iarăşi pentru ele.
Aceasta conduce fie la mântuirea tuturor oamenilor, care este contrară
Scripturii (evident că nu toţi sunt mântuiţi), fie la faptul
că Dumnezeu, din motive necunoscute, a ales anumiţi oameni să
fie salvaţi. Aceasta înseamnă că unii trebuie să fie
predestinaţi pentru viaţă veşnică iar alţii
pentru osândă, iar cei aleşi sunt în siguranţă pentru
veşnicie indiferent de ceea ce fac. Nici una din aceste lucruri nu sunt
învăţate în Scriptură.
În ce sens a fost suferinţa şi
moartea lui Hristos vicarioasă? Înainte de a discuta aceasta, să ne
amintim că nu trebuie să ne împotmolim la această întrebare
atâta vreme cât Biblia nu oferă o afirmaţie formală despre modul
în care a fost considerată moartea lui Hristos pe cruce. Mulţi
creştini încearcă să dezvolte o teorie care să explice
lucrarea lui Hristos pe cruce. Acest efort este de puţin folos deoarece,
aşa cum am văzut deja în acest capitol, Biblia a trebuit să
folosească câteva concepte pentru a explica lucrarea Lui pentru oameni. Se
pare că nu este un singur termen sau teorie care explică lucrarea lui
Hristos; de aceea să avem grijă privind impunerea vreunei teorii
asupra Bibliei. Mai degrabă să observăm tot ceea ce Biblia spune
despre moartea lui Hristos. Cel puţin două pasaje din Scriptură
afirmă în mod direct că Hristos a purtat păcatele noastre. Evrei
9:28 afirmă: ,,Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură
dată, ca să poarte păcatele multora”. Şi apostolul Petru a
scris în mod similar că Hristos a fost ,,Mielul fără cusur
şi fără prihană” (1 Petru 1:29), ,,El n-a făcut
păcat … El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn,
pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să
trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost
vindecaţi”(2:22, 24). ,,Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru
păcate, El Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne
aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup” (3:18). ,,Cel
neprihănit” (Hristos) suferind moartea fizică pentru ,,cei nelegiuiţi” (omul), Hristos a devenit o
jertfă pentru a răscumpăra omul pentru ca el să nu mai
sufere pedeapsa meritată în iazul de foc. Cel inocent şi
neprihănit poate suferi. Prin jertfirea de Sine, El a mijlocit pentru om
dându-şi sufletul pe cruce, făcând astfel ca sângele Lui să fie
o jertfă acceptabilă pentru păcat astfel că Dumnezeu putea
ierta pe păcătoşi în loc să-i pedepsească (vezi
Leviticul 4:20, 26, 31, 35; Isaia 53:6, 11, 12).
Ar trebui menţionat că pentru Hristos
,,să poarte păcatele multora” şi că ,,El a purtat
păcatele noastre” nu înseamnă că El a fost pedepsit pentru
păcatele noastre. Jertfa şi suferinţele lui Hristos ca şi
,,Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29),
îndeplineşte imaginea
ţapului ispăşitor care a purtat ,,asupra lui toate fărădelegile
lor într-un pământ pustiu” (Leviticul 16:22). Hristos şi-a dat
viaţa Lui în mod public ca
şi jertfă să poarte ori ,,să ducă” păcatele
multora la altar[7].
În opinia autorului, a doua interpretare a
lui 2 Corinteni 5:21 menţionată în secţiunea precedentă
şi anume că Isus a fost o ,,jertfă de ispăşire pentru
noi” este corectă. Jertfă de
ispăşire este un sens alternativ al lui hamartia găsit în versiunea greacă a Vechiului Testament.
Deoarece apostolii şi biserica din Corint au folosit în principal Septuaginta,
cu siguranţă ei au înţeles că hamartia putea semnifica jertfă de ispăşire. Acesta
nu era un pasaj ambiguu, obscur sau greu de înţeles pentru creştinii
greci care au primit această scrisoare sau alţi creştini
timpurii care au citit-o mai târziu.
Clarke susţine
această părere că hamartia
ar trebui să fie tradusă aici cu ,,jertfă de
ispăşire”. El a scris că aceasta ,,răspunde lui chattach şi chattath din textul ebraic; care înseamnă atât păcat cât
şi jertfă de ispăşire [jertfă pentru păcat, n.trad.]
într-o mare varietate de locuri din Pentateuch. Septuaginta traduce textul
ebraic cu hamartia în nouăzeci
şi patru de locuri în Exodul, Leviticul şi Numeri unde se
vorbeşte de jertfă de ispăşire; şi unde versiunea
noastră traduce nu cu păcat
ci cu jertfă pentru păcat (vezi comentariile lui)[8].
Această traducere este sprijinită de profeţia din Isaia 53:
,,Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin
suferinţă … îşi va da viaţa ca jertfă pentru
păcat” (v. 10).
Alţii susţin de asemenea
interpretarea de jertfă pentru
păcat. Arndt şi Gingrich au scris: ,,amartia [hamartia] poate fi jertfă
de ispăşire aici, ca şi în Lev. 4:24”[9].
A. A. Hodge, un teolog prezbiterian calvinist care a predat la Seminarul
Teologic Princeton, de asemenea, sprijină interpretarea cu jertfă
de ispăşire. El a scris: ,,Dumnezeu ,, pe Cel [Isus] ce n-a
cunoscut niciun păcat, El L-a făcut jertfă de ispăşire pentru noi, ca noi să fim
neprihănirea lui Dumnezeu în El”[10].
Traducerea cu jertfă de
ispăşire este sprijinită de folosirea de către Pavel a lui hamartia în Romani 8:3: ,,Dumnezeu a
osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din
pricina păcatului [hamartia], pe însuşi Fiul Său”. ,,Din pricina
păcatului” este tradus în NIV cu ,,să fie o jertfă de ispăşire”
(conf. NAB, ASV, NASV şi RSV [traduceri ale Bibliei în limba engleză,
n. trad.]); iar în NEB ,,ca jertfă pentru păcat”. Arndt sprijină
această traducere[11]
aşa cum o fac şi alţi comentatori (Wm. Black, F. F. Bruce, Adam
Clarke, Wm. Newell, J. C. Wenger, şi alţii). Este sprijinită
şi de Evrei 9:28: Hristos ,,Se va arăta a doua oară, nu în
vederea păcatului [hamartia], ca să aducă mântuirea celor ce-L
aşteaptă”. Aici hamartias
implică jertfă de ispăşire, altfel se înţelege că
Hristos
a venit prima oară cu păcat, lucru care desigur nu este
adevărat. Acest verset s-ar putea citi: ,,Se va arăta a doua
oară, fără jertfă de ispăşire”.
Evident că jertfa de ispăşire
este în sens metaforic deoarece Pavel a folosit un cuvânt grecesc diferit în 2
Corinteni 5:21, hamartia. Isus nu a
devenit niciodată în mod literal un miel sau un taur. Această
interpretare pune moartea sacrificială a lui Hristos în centrul
lucrării Lui, aşa cum găsim în alte locuri din Noul Testament.
Aşa cum a scris autorul epistolei către Evrei, după Lege
,,fără vărsare de sânge, nu este iertare” de păcate (9:22).
De aceea, Hristos ,,S-a arătat o singură dată, ca să
şteargă păcatul prin jertfa Sa” (v.26, conf. v.28; 10:12, 14).
Ioan Botezătorul a vorbit despre Isus după simbolismul jertfelor din
Vechiul Testament ca fiind ,,Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul
lumii” (Ioan 1:29). Pavel a scris că Hristos ,,S-a dat pe Sine pentru noi
,,ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros”, lui Dumnezeu” (Efeseni
5:2). Apostolul Petru a scris despre creştini că ei au fost
răscumpăraţi ,,cu sângele scump al lui Hristos, Mielul
fără cusur şi fără prihană” (1 Petru 1:19). De aceea, interpretarea cu jertfă de ispăşire nu este
atât de neobişnuită pe cât este cea de ,,L-a făcut păcat”.
Ideea care se află în spatele interpretării cu jertfă de ispăşire este cunoscută sub numele de teoria guvernamentală. Această teorie a fost avansată de James Arminius şi discipolul lui, Hugo Grotius, în timpul reformei. Aceasta subliniează că Dumnezeu a adus judecata asupra păcatului atunci când Hristos şi-a dat cu dragoste viaţa pe cruce ca o jertfă de ispăşire pentru ca suferinţele Lui să satisfacă cerinţele unui Dumnezeu Sfânt. Aceasta a dat posibilitatea lui Dumnezeu să ierte păcatele într-o manieră în care nu le trecea cu vederea. ,,Ideea centrală a acestei teorii este că Dumnezeu nu poate fi considerat numai partea ofensată ci şi Conducătorul moral al universului. De aceea, El trebuie să susţină autoritatea guvernării Lui în interesul binelui general. Prin urmare, suferinţele lui Hristos trebuie considerate, nu ca un echivalent exact al pedepsirii noastre, ci numai în sensul că demnitatea guvernării a fost în felul acesta susţinută şi răzbunată la fel de eficace ca şi cum noi am fi primit pedeapsa pe care o meritam”[12]. Astfel, moartea lui Hristos a fost nu numai substitutivă ci şi vicarioasă, adică El a făcut ceva în folosul nostru aşa cum am menţionat anterior. Lucrarea lui Hristos nu numai că L-a îndreptăţit pe Dumnezeu să ierte păcatele dar a şi înfrânt puterea rău